Generalități

Prostata este o glandă prezentă doar la bărbaţi. Este situată în faţa rectului şi sub vezica urinară. Dimensiunea prostatei depinde de vârstă. La bărbaţii tineri are dimensiunea unei jumătăţi de nucă, dar poate fi mult mai mare la bărbaţii mai în vârstă. Funcţia prostatei este să producă o parte din lichidul care protejează şi hrăneşte celulele spermei din lichidul seminal şi să ofere o consistenţă mai fluidă lichidului seminal.(1)

Cancerul de prostată este cel mai comun tip de cancer întâlnit la bărbați, după cancerul de piele. Reprezintă a doua cauză de deces printre bărbații care suferă de afecțiuni maligne. Această tulburare apare cu frecvență mai mare în comunitatea africană, comparativ cu cea caucaziană. Aproape toate cancerele de prostată sunt adenocarcinoame(adică iau naștere în celulele porțiunii glandulare a prostatei, cea răspunzătoare de producerea secrețiilor din lichidul seminal).(2)

De cele mai multe ori, dezvoltarea acestui tip de cancer este insidioasa, însă există cazuri în care creșterea tumorii este foarte rapidă și agresivă. Cancerul de prostată nu ar trebui confundat cu hiperplazia benignă a prostatei, care reprezintă o creștere a numărului de celule glandulare, dar care nu invadează alte părți ale corpului, dând metastaze cum se întâmplă în cancerul prostatic. Confuzia între cele două entități se face în principal din cauza similitudinii simptomelor.(3)

 

Cauze și factori de risc

Cauzele cancerului de prostată nu sunt încă pe deplin înţelese, dar cercetătorii au identificat un număr de factori care pot influenţa riscul de apariţie a acestuia.

La nivel primar, cancerul de prostată este cauzat de modificările ADN-ului dintr-o celulă prostatică. ADN-ul este substanţa chimică din care sunt formate genele, instrucţiunile pentru aproape tot ce fac celulele noastre. De regulă semănăm cu părinţii noştri pentru că ei sunt sursa ADN-ului nostru. Cu toate acestea, ADN-ul influenţează mai mult decât felul în care arătăm.

 

Unele gene controlează momentul în care celulele noastre cresc, se divizează în noi celule şi mor. Unele dintre genele care spun celulelor noastre să crească şi să de divizeze sunt denumite oncogene. Alte, care în mod normal încetinesc diviziunea celulară sau produc moartea celulelor la momentul potrivit, sunt denumite gene supresoare tumorale. Cancerul poate fi cauzat în parte de modificările ADN-ului (mutaţii) care activează oncogenele sau dezactivează genele supresoare tumorale.

Mutaţiile ADN-ului pot fi fie moştenite de la un părinte, fie dobândite în decursul vieţii. Cercetătorii au constatat că mutaţiile moştenite ale ADN-ului din anumite gene pot fi cauza pentru între 5% şi 10% din cancerele de prostată. Prezenţa unui tată sau a unui frate cu cancer de prostată aproape că dublează riscul ca un bărbat să facă această boală.

 

Majoritatea mutaţiilor ADN în legătură cu cancerul de prostată par însă să se dezvolte în decursul vieţii şi să nu fie moştenite. Ori de câte ori o celulă se pregăteşte să se divizeze în două noi celule, aceasta trebuie să îşi copieze ADN-ul. Acest proces nu este perfect şi se pot produce erori, lăsând ADN defect în noua celulă. În general, cu cât celulele prostatice cresc şi se divizează mai repede, cu atât sunt mai ridicate şansele să se producă mutaţii. Drept urmare, orice factor care accelerează acest proces pot creşte şansele de apariţie a cancerului de prostată.

 

Diferitele cancere au diferiţi factori de risc. Unii factori de risc, cum ar fi fumatul, pot fi influenţabili. Alţii însă, cum ar fi vârsta persoanei sau istoricul familiei, sunt inalterabili.
Însă factorii de risc nu ne spun totul. Multe persoane supuse unuia sau mai multor factori de risc nu ajung niciodată să aibă cancer, în timp ce altele, care fac cancer, nu au fost afectate de niciun factor de risc sau doar de foarte puţini astfel de factori cunoscuţi.

 

Cancerul de prostată apare doar foarte rar la bărbaţii cu vârsta sub 40 de ani, dar şansa de a face cancer de prostată creşte rapid după vârsta de 50 de ani. Circa 6 din 10 cazuri de cancer de prostată sunt identificate la bărbaţi cu vârsta de peste 65 de ani.

 

Majoritatea studiilor nu au găsit o legătură de cauzalitate între a fi obez (supraponderal) şi un risc general mai ridicat de a face cancer de prostată, la fel și în cazul fumatului.

 

Rolul precis al dietei în cancerul de prostată nu este clar, dar anumiţi factori au făcut deja obiectul unor studii. Bărbaţii care mănâncă multă carne roşie sau lactate cu un procent ridicat de grăsimi par să aibă un risc uşor mai ridicat de a face cancer de prostată.

 

Cercetătorii au căutat să afle dacă infecţiile cu transmitere sexuală (cum ar fi gonoreea sau clamidioza) pot creşte riscul de cancer de prostată, posibil din cauza faptului că acestea conduc la o inflamaţie a prostatei. Până în prezent, studiile nu s-au pus de acord şi nici nu au ajuns la concluzii ferme.

 

Dezvoltarea cancerului de prostată poate fi corelată cu nivelurile crescute ale anumitor hormoni. Nivelurile ridicate de androgeni (hormoni masculini, cum ar fi testosteronul) promovează creşterea celulelor prostatice şi pot accentua riscul la unii bărbaţi.

Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a da semnificaţie acestor constatări.(4)

 

Simptome

Din nefericire, de obicei nu există simptome care să alarmeze pacientul cu privire la dezvoltarea cancerului de prostată în primele faze ale dezvoltării acestuia. Pentru început creșterea tumorii nu afectează nici un traiect nervos local, astfel durerea poate să lipsească ani întregi. De aceea screeningul pentru acest tip de afecțiune reprezintă un capitol important din sănătatea oricărui bărbat trecut de 45-50 de ani.

În stadiile avansate de boală, unul sau mai multe simptome din următoarea listă pot apărea:

 

  • Probleme de urinare, inclusiv un flux de urină redus sau încet sau nevoia de a urina mai des, mai ales noaptea;
  • Durere la urinare, uneori cu senzație arsură;
  • Dificultate în menținerea unei erecții;
  • Durere în timpul ejaculării;
  • Prezența de sânge în urină(hematurie) sau în lichidul seminal;
  • Presiune sau durere la nivel rectal(datorită localizării anatomice apropiate a rectului de prostată);
  • Durere acompaniată de înțepenire la nivelul porțiunii lombare a spatelui, șoldurilor, pelvisului sau coapselor;
  • stare de slăbiciune sau amorţeală în picioare sau chiar pierderea controlului asupra vezicii sau intestinului, coloana vertebrală fiind apăsată de cancer.

Totuși, apariția acestor manifestări nu semnifică neapărat prezența cancerului, astfel unele dintre simptome pot avea drept cauză Hipertrofia Benignă de Prostată (Adenomul de Prostată), boală des întâlnită care nu produce metastaze și nu are risc mortal.(5)

 

Metode de screening și diagnostic

Screeningul reprezintă un set de metode prin care personalul medical încearcă să găsească dovezi ale apariției cancerului înainte de apariția simptomelor. Astfel cresc șansele de tratare și prognosticul, înainte de apariția metastazelor canceroase. Aceste teste sunt recomandate a fi efectuate periodic de către toți bărbații cu vârste de peste 45-50 de ani. În mod obișnuit se efectuează două tipuri de analize:

  • Nivelul seric al antigenului specific prostatic (PSA);
  • Examenul rectal digital (DRE)/Tușeul rectal.

Antigenul specific prostatic este o proteină produsă în mod normal la nivelul prostatei, care este prezentă în circulația sanguină. O creștere bruscă a concentrației acesteia poate sugera apariția cancerului prostatic. La pacienții asimptomatici, nivelul antigenului este măsurat periodic pentru verificarea modificărilor. O singură valoare crescută a PSA nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare, o a doua măsurătoare realizându-se în mod normal în acest caz. Este bine de știut că un nivel ridicat al PSA poate fi dat și de alte afecțiuni genito-urinare, ca spre exemplu: inflamația prostatei, infecții de tract urinar, adenomul de prostată.

Tușeul rectal este un test clinic ce verifică dimensiunea, consistența, senzitivitatea și limitele anatomice ale prostatei. Datorită raportului apropiat al glandei cu rectul, examenul se realizează prin palparea folosind indexul a canalului ano-rectal, de către medic. Totuși șansele de depistare a unui cancer prostatic folosind doar această metodă sunt de aproximativ 50%.

În cazul depistării de neregularități în urma efectuării acestor teste, se trece la efectuarea unei biopsii de prostată, cu examen histopatologic ulterior (evaluare la microscop a celulelor recoltate). Aceasta este metoda de referință care dă diagnosticul de cancer de prostată. De obicei mai multe astfel de probe se colectează din porțiuni diferite ale prostatei, folosind căi de recoltare diferite (transperineal, transuretral, transrectal).(6)

Examinarea transrectală cu ultrasunete (TRUS) este o metodă neinvazivă ce utilizează unde sonore pentru a construi o imagine a prostatei pe un ecran video. Acest test implică introducerea în rect a unei sonde de dimensiuni reduse care emite unde sonore. Undele sonore pătrund în prostată şi creează ecouri care sunt preluate de sondă. Un calculator transformă tiparul de ecouri într-o imagine în alb şi negru a prostatei. TRUS este deseori folosită pentru a analiza prostata atunci când un bărbat prezintă niveluri ridicate de PSA sau rezultatele DRE sunt anormale. Este de asemenea utilizată în timpul biopsiei prostatei pentru a ghida acele spre zona corectă a prostatei.(7)

 

Tratamentul și ratele de supraviețuire

Odată ce cancerul de prostată a fost diagnosticat, iar stadiul său de dezvoltare(gradul de dezvoltare malignă) stabilit, planul de tratament trebuie să fie bine conceput și adaptat pacientului în cauză. Persoana afectată împreună cu personalul medical abilitat trebuie să găsească un echilibru între potențialul beneficiu și riscurile formei de tratament alese.

În funcție de caz, opțiunile de tratament includ:

  • Supravegherea activă/management de așteptare cu efectuarea testelor și biopsiilor la fiecare 6 luni, în  cazul cancerelor mici, fără invadarea altor țesuturi, cu creștere foarte înceată, care nu provoacă simptome;
  • Operație de prostatectomie (îndepărtarea totală a prostatei și a veziculelor seminale), care poate prezenta riscuri(infecții) și efecte adverse(incontinență urinară, disfuncție erectilă);

  • Radioterapie;
  • Crioterapie, prin care se introduc substanțe gazoase la temperaturi foarte scăzute în prostată, printr-o procedură minim invazivă, asemănătoare biopsiei. Scopul este de a îngheța și astfel distruge celulele canceroase;
  • Hormonoterapie, în care se încearcă scăderea concentrațiilor de hormoni masculini în circulație prin diferite metode (de cele mai multe ori medicamentoase). În mod normal hormonii androgeni(masculini) produși de testicule influențează celulele canceroase, stimulându-le dezvoltarea. Astfel printr-o privare a lor de concentrații mari de hormoni se obține o reducere în dezvoltare a cancerului, cu limitarea expansiunii și a vitezei de diviziune a celulelor. Totuși, această metodă nu poate trata complet cancerul de prostată, iar în plus poate da ca efecte nedorite disfuncții hormonale;

  • Chemoterapia este folosită în cazul cancerelor agresive, care s-au extins și în organele alăturate. Reacțiile adverse sunt puternice și includ: căderea părului, oboseală, inapetență, risc crescut de infecții, stare de rău, diaree, vărsături.(8)

 

Ratele de supravieţuire sunt deseori utilizate de medici ca şi modalitate standard de a discuta prognoza (perspectivele) unei persoane.

Rata de supravieţuire la 5 ani se referă la procentul de pacienţi care sunt în viaţă după cel puţin 5 ani de la diagnosticarea cancerului. Evident, multe dintre aceste persoane trăiesc mai mult de 5 ani (şi multe se vindecă).

Ratele relative de supravieţuire la 5 ani presupun că unele persoane vor muri din alte cauze şi compară supravieţuirea observată cu cea care se aşteaptă de la persoanele fără cancer care trăiesc în aceeași societate. Aceasta este o modalitate mai bună de a vedea impactul cancerului asupra supravieţuirii.

Conform celor mai recente date, la includerea tuturor stadiilor cancerului de prostată:

  • Rata relativă de supravieţuire la 5 ani este de aproape 100%;
  • Rata relativă de supravieţuire la 10 ani este de 99%;
  • Rata relativă de supravieţuire la 15 ani este de 94%.

 

Reţineţi faptul că aşa cum ratele de supravieţuire la 5 ani au la bază pacienţii diagnosticaţi şi care au început tratamentul cu mai bine de 5 ani în urmă, ratele de supravieţuire la 10 ani au la bază pacienţii diagnosticaţi cu peste 10 ani în urmă (iar ratele de supravieţuire la 15 ani au la bază pacienţii diagnosticaţi cu cel puţin15 ani în urmă).

Ratele de supravieţuire în funcţie de stadiu analizează ratele de supraviețuire ale pacienților în funcție de stadiul de dezvoltare al cancerului de prostată cu care au fost diagnosticați: stadiul local(cancerul este localizat la nivelul prostatei), regional( cancerul s-a extins si la organele și țesuturile învecinate) și distant( cancerul a produs metastaze la distanțe mari de prostată, ca de exemplu în oase, noduli limfatici și alte organe).

Ratele relative de supravieţuire la 5 ani pentru stadiul local și regional sunt de aproape 100%, în schimb în cazul stadiului distant rata este de doar 28%. Această analiză statistică sugerează importanța diagnosticării timpurii și a efectuării tratamentului corect înainte ca metastazarea cancerului să apară.(9)

 

Duță Alexandru