Tratamentul cancerului

Cancerul apare atunci cand celulele se divid intr-un mod necontrolat. In ceea ce priveste tratamentul lui, exista mai multe metode deja existente cat si unele experimentale in curs de desfasurare. Cea mai inalta tinta este de a elimina complet cancerul, lucru ce ar putea fi posibil prin operatie, insa predispozitia de a metastaza limiteaza de foarte multe ori atingerea acestei tinte.

Tratamentul cancerului a suferit schimbari majore odata cu intelegerea unor procese biologice de baza de pe urma carora apare cancerul. Eliminarea chirurgicala a tumorilor a aparut in Egiptul Antic, terapia cu hormoni si radioterapia au aparut la sfarsitul secolului 19, chemoterapia, imunoterapia si alte noi terapii inca experimentale sunt rezultat al secolului 20. Acestea depind de locatia, dimensiunea, raspandirea si starea generala a pacientului.

Interventia chirurgicala presupune indepartarea tesutului afectat si este un tratament local, realizandu-se asupra unui cancer neraspandit. In cazul celui metastazat, excizia completa este imposibila. De asemenea, aceasta metoda mai poate avea si caracter paliativ, in controlul unor simptome cu scopul de a ameliora suferinta pacientului. Chirurgul va inlatura tumora dar si o mica parte din tesutul sanatos din jur pentru a asigura indepartarea in totalitate. O singura celula canceroasa ce nu poate fi observata cu ochiul liber poate da nastere unei noi tumori, proces numit recurenta.

Este important ca pacientul sa ii expuna medicului orice problema neclara despre operatie intrucat incertitudinile odata eliminate pot reduce anxietatea ce apare in mod normal. De asemenea, chirurgul este obligat sa prezinte posibilitatea aparitiei complicatiilor atat pe termen lung, cat si pe termen scurt si impreuna sa le puna in balanta. Durerea cronica postoperatorie persista in general cateva saptamani. De aceea, analgezia aparuta in urma interventiilor chirurgicale ramane o prioritate majora in managementul perioperator al pacientului operat.

Chemoterapia se bazeaza pe utilizarea unor substante chimice ce distrug celulele canceroase si poate fi facuta impreuna cu alte tratamente destinate cancerului. Se cunosc mai mult de 100 de tipuri de astfel de substante si pot fi folosite singure sau combinate. Ca termen medical se foloseste si notiunea de “citostatic” ce in traducere inseamna oprirea inmultirii celulelor canceroase. Alegerea si administrarea se face in functie de tipul de cancer astfel ca ele actioneaza pe diferite tipuri. De exemplu, substantele necesare unui cancer ce a aparut la san si s-a raspandit la plaman sunt diferite de cele pentru un cancer cu originea in plaman. Doza poate creste atunci cand chemoterapia se realizeaza ca parte a unui transplant de maduva osoasa sau celule stem.

Spre deosebire de radioterapie sau interventia chirurgicala ce indeparteaza, omoara sau degradeaza celulele canceroase dintr-o zona specifica, chemoterapia actioneaza asupra celor deja raspandite in alte parti ale corpului. Substantele ajung prin circulatie la celulele canceroase de la orice nivel, fiind astel un tratament sistemic. In mod normal, la maturitate, majoritatatea celulelor din organism nu se mai divid foarte mult, exceptand cazul in care se regenereaza. In cancer, celulele se multiplica si formeaza o masa denumita tumora astfel incat ele sunt cel mai probabil tinta chemoterapiei. Combinarea mai multor substante diferite presupune distrugerea cancerelor aflate in diferite stadii de diviziune.

Este important ca pacientul sa inteleaga cum chemoterapia presupune atingerea a trei tinte: fie tratarea, fie controlul, fie ameliorarea. In ceea ce priveste tratarea cancerului, medicii nu folosesc in general termenul ca atare ci se refera la o “intentie curativa” intrucat nu exista garantii si planul nu decurge intotdeauna conform asteptarilor. Pot trece ani pana cand se va sti daca o persoana a fost sau nu tratata.

Controlul cancerului reprezinta o tinta in cazul in care tratarea nu este posibila. Astfel, chemoterapia are ca scop fie diminuarea tumorii, fie impiedicarea unei raspandiri. In cele mai multe cazuri, cancerul e controlat asemenea unei boli cronice ca cele de inima sau diabetul.

Ameliorarea– de obicei, intr-un stadiu de cancer avansat se pune accent pe simptome si pe imbunatatirea calitatii vietii prin reducerea cauzei durerii. Se incearca astfel aducerea pacientului la o stare cat mai apropiata de comfort.

Planificarea chemoterapiei: pacientul impreuna cu medicul (oncolog) hotarasc ce substante trebuie administrate, intervalul de timp, doza si perioada de timp pe parcurul careia se va mentine tratamentul. Dozele se masoara in miligrame si sunt calculate in principiu, in functie de greutatea sau suprafata corporala. Se iau in calcul situatiile particulare in cazul copiilor, persoanelor in varsta, celor cu greutate scazuta sau mult crescuta, fac sau au facut radioterapie, au niveluri scazute de celule rosii, cu boli de ficat sau rinichi sau ce iau alte tratamente.

Efectele secundare apar la nivelul tesuturilor formate din celule ce se divid in mod continuu, deci la nivelul parului, maduvei osoase (produce constant celule), pielii, mucoasei tubului digestiv. Acestea dispar la incetarea tratamentului.

Chemoterapia se poate administra intravenos ca perfuzie sau injectie sau oral prin capsule sau tablete.

Radioterapia

4 din 10 oameni o folosesc ca parte a tratamentului. Are la baza radiatiile ( in general razele X) ce omoara celulele canceroase. Razele X sunt utilizate in medicina cu scop diagnostic, in investigare sau tratament.

Se clasifica in radioterapie de tip extern si intern. Cea de tip extern foloseste raze X de la un accelerator liniar electric sau mai rar, protoni iar cea de tip intern presupune inghitirea unui lichid ce va fi ulterior digerat de celulele canceroase sau implantarea materialului radioactiv langa sau chiar in tumora.

Se planifica individual, tinandu-se cont de doza necesara diminuarii/distrugerii celulelor canceroase dar si de efectul asupra celulelor sanatoase din apropiere care ulterior se pot reface. Anxietatea este o grija in plus a acestui tratament, fiind util ca pacientii sa adreseze cat mai multe intrebari medicilor ce se ocupa de caz. In situatia in care se aspira la o vindecare totala prin distrugerea completa a tumorii, tratamentul se numeste radioterapie curativa iar durata acestuia va depinde de dimensiunea, tipul si localizarea cancerului. La alti pacienti, e folosit in scop paleativ pentru ameliorarea durerii si a celorlalte simptome.

Radioterapia poate fi folosita inainte de operatie pentru a reduce tumora si pentru a o face mai usor de indepartat dar si dupa operatie, pentru a distruge orice celula canceroasa ce poate ramane in acea zona. Scade astfel riscul de reaparitie a cancerului.

Iradierea totala a corpului (TBI) se utilizeaza de regula in transplanturi de maduva osoasa sau celule stem, de exemplu in anumite tipuri de leucemii si limfoame. Impreuna cu chemoterapia se numeste chemoradioterapie. Radioterapia de tip extern dureaza nu mai mult de cateva minute pe zi iar partea cea mai dificila este gasiarea unei pozitii exacte a pacientului. Cea interna este se realizeaza cu:

– implanturi radioactive reprezentate de obiecte metalice radioactive plasate in interiorul sau in apropierea tumorii. Dureaza in general cateva ore sau chiar zile, timp in care, pentru siguranta, pacientul se va afla singur intr-o incapere speciala. Odata cu indepartarea sursei, dispare si radioactivitatea. Unele surse sunt lasate permanent in corp atunci cand actioneaza asupra unei zone foarte mici si isi pierd in timp efectul.

– lichidele radioactive pot fi injectate sau baute. Pentru unele tipuri de cancer, se injecteaza direct in tumora si nu in vena. Se folosesc de obicei in cancerul tiroidian sau in cel raspandit la nivelul oaselor.

Unele tipuri de radioterapii interne presupun doze atat de mici incat pacientul e in siguranta sa paraseasca spitalul chiar dupa tratament.

Ca efecte secundare apar oboseala si slabiciunea,pielea inflamata ce poate deveni rosie sau mai inchisa la culoare, aspra si uscata, caderea parului din zona supusa tratamentului. Cele ce apar pe termen lung pot fi: schimbarea culorii pielii, gura uscata, probleme respiratorii, pierderea capacitatii de a da nastere/infertilitate, etc.

Terapia cu hormoni este un tratament ce foloseste medicamente pentru a bloca sau micsora nivelul unor hormoni din corp astfel incat se va incetini sau chiar opri cresterea cancerului. Hormonii sunt substante biologice sintetizate de glande si transportate prin circulatie, responsabile pentru multe functii ale unor organe. Sistemul endocrin este reteaua de glande ce sintetizeaza hormoni. Acestia sunt folositi si in cresterea unor tipuri de cancere definite ca hormono-sensibile sau hormono–dependente. Poate fi eficienta de exemplu in cazul cancerului de san, de prostata, ovarian si de col uterin.

Efectele secundare sunt diferite in cazul celor doua sexe. In ceea ce ii priveste pe barbati, acestia acuza un grad de intensitate mai crescut la inceputul tratamentului si se amelioreaza dupa cateva luni, in principiu. Datorita nivelului scazut de testosteron apare impotenta ce poate fi temporara sau permanenta in functie de medicamentele administrate. Vor aparea de asemenea transpiratii si bufeuri(senzatie puternica de caldura la nivelul partii superioare a corpului) identice cu cele ce apar la instalrea menopauzei la sexul feminin, etc. Femeile pot simti de asemenea oboseala, probleme digestive, efecte asemanatoare celor ce apar la menopauza, dureri de cap s.a.

Terapiile biologice actioneaza la nivelul proceselor ce au loc in interiorul celulelor canceroase si sunt de mai multe tipuri:

– anticorpi monoclonali ce reprezinta copii ale unui singur anticorp in parte. Fiecare recunoaste o singura proteina specifica. In functie de tinta lor, actioneaza in moduri diferite astfel incat mai multe tipuri de anticorpi monoclonali ajung la mai multe tipuri de cancer. Rolul lor este de a declansa sistemul imun pentru a ataca si distruge tumora. Desi aceste celule sunt anormale, ele au luat nastere din cele normale ceea ce le face greu de identificat dar anticorpii se vor atasa de ele si vor facilita recunoasterea de catre sistemul imun. De asemenea, mai au rol in blocarea moleculelor ce opresc activitatea sistemului imun sau inhiba semnale cu determinism in multiplicarea celulelor canceroase.

– in mod normal, corpul uman produce substante numite factori de crestere ce participa fie la specializarea unei celule, fie la cresterea ei, fie la moartea ei. Astfel au aparut blocantii cresterii cancerului, substante ce inhiba factorii de crestere ai celulelor canceroase.

– imunoterapia are la baza diverse strategii terapeutice prin care se stimuleaza sistemul imun sa actioneze asupra tumorii. Citokinele sunt un grup de proteine din corp ce joaca un rol important in acest proces declansator al raspunsului imun, de exemplu in cancerul de rinichi. De asemenea atat vaccinurile cat si transplantul de celule stem de la un donor asemenantor dar nu identic din punct de vedere genetic stau la baza inducerii unui raspuns imun.

– substante ce blocheaza cresterea vaselor sangvine din tumora, factori de crestere ai celulelor sangvine (daca nivelul de celule albe este scazut si exista riscul infectiilor) si alte metode aflate inca in stadiul de experiment si anume terapia genica sau vaccinurile.

Terapiile complementare si alternative sunt practici ce nu fac parte din standardul de tratament medical. Diferenta dintre ele este una neta. Terapiile complementare sunt, asa cum indica si denumirea, utilizate impreuna cu tratamentul conventional stabilit cu medicul. Acestea au ca scop imbunatatirea calitatii vietii pacientului si inducerea acestuia o stare generala mai buna, insa nu tratarea cancerului. Astfel, exista aromaterapia, acupunctura, plante medicinale, terapia cu masaj sau yoga.

Terapiile alternative tin locul tratamentului standard discutat cu medicul oncolog. Exista variate motive pentru care pacientii cu cancer opteaza pentru ele. Nu au aparut dovezi stiintifice sau medicale care atesta aceste terapii ca fiind capabile sa trateze cancerul. Unele sunt nesigure si cauzeaza efecte secundare daunatoare. De asemenea, in cazul in care se realizeaza impreuna cu tratamentul conventional, cresc riscul efectelor secundare si diminueaza sansele ca acesta sa decurga conform planului. In cele mai multe cazuri, ofera sperante false pacientilor.