- Ce este plamanul?
Plamanul este principalul organ implicat in respiratie, el permitand asimilarea oxigenului si eliminarea dioxidului de carbon din sange. Este un organ pereche, situat in cavitatea toracica, de o parte si de alta a inimii. Fiecare plaman este acoperit de o membrana numita pleura.
Aerul ajunge in plaman prin intermediul unor conducte formate din: nazo-faringe, laringe, trahee, bronhii si bronhiole. Rolul acestor conducte este de a incalzi si de a umezi aerul sau de a capta si a indeparta particulele straine inhalate. Sistemul de canale scade in diametru dupa fiecare ramificatie, ajungand la bronhiole cu diametrul mai mic de un milimetru.
Unitatea functionala a plamanului este acinul pulmonar. Acesta contine doua tipuri de celule: pneumocite de tip 1 si pneumocite de tip 2( care secreta surfactant-lichid care are rolul de a preveni colabarea alveolelor).
- Incidenta
Canverul pulmonar este cea mai frecventa cauza de deces prin neoplazie, incidenta lui fiind totusi in usoara scadere in ultimii 20 de ani.
Barbatii sunt de trei ori mai predispusi in a dezvolta aceasta forma de cancer in comparatie cu femeile, datorita prevalentei mai mari a barbatilor fumatori.
Varsta medie de aparitie este de 50 de ani la barbati si de 60 de ani la femei. Se pare ca 99% din tumori au origine in epiteliul bronsic iar 1% in epiteliul alveolar.
- Etiologie
Mai multi factori sunt incriminati in dezvoltarea de neoplazii cu localizare pulmonara, insa pe primul loc se afla FUMATUL. Peste tot in lume, 1 din 4 fumatori de peste 2 pachete pe zi va face cancer bronhopulmonar. Unii din compusii chimici ai fumului de tigara se unesc cu AND-ul celular, initiind generarea de celule maligne. Trebuie mentinat si riscul de a dezvolta cancer si la fumatul PASIV.
Exista o serie de factori care influenteaza dezvoltatea cancerului:
-varsta de debut. Persoanele care initiaza acest viciu la varste mici au probabilitate mai mare de a face boala;
-cantitatea de tigari;
-durata-oprirea fumatului scade riscul de a dezvolta cancer cu 50%
-tipul de tutun: tigaretele au risc crescut datorita concentratiei de gudron.
POLUAREA ATMOSFERICA este si ea implicata, explicandu-se astfel incidenta mai mare a cancerului in mediul urban.
FACTORII PROFESIONALI SI INDUSTRIALI: Expunerea prelungita la azbest creste riscul de cancer( asociat cu fumatul, creste riscul de 90 de ori). Expunerea la radiatii din minele de uraniu, radiu creste riscul de pana la 30 de ori. Au mai fost incriminati si beriliu, cromul, nichelul, fierul si arseniul.
Un rol important il joaca si FACTORII FIZICI cum ar fi traumatismele toracice, corpii straini intrabronsici, variatiile bruste de temperatura sau razele Roentgen.
FACTORII GENETICI au un rol minim si incomplet cunoscut.
- Simptome
TUSEA
Este o manifestare care apare in peste 80% din cazuri, fiind cel mai important simptom precoce. La fumatori apare o modificare a caracterului tusei, aceasta devenind mai violenta mai chinuitoare, tonalitatea ei este schimbata si frecventa creste.
Un semnal de alarma pentru pacient este atunci cand tusea nu trece la administrare de medicamente antitusive si ar trebui sa se prezinte de urgenta la medic pentru investigarea ei.
HEMOPTIZIA
Inseamna tusea cu sange, simptom de alarma in 70% din cazuri. Este in cantitate mica si capricioasa iar in fazele tardive are aspect de “ jeleu de coacaze”.
DISPNEE
Este definita ca efortul de respiratie resimtit de pacient= JENA RESPIRATORIE. Este o manifestare mai tardiva, data in principal de compresia pe care tumoarea o realizeaza asupra structurilot vecine.
WHEEZING
Sunetul continuu care apare in cursul procesului de respiratie, cauzat de catre o obstructie a cailor respiratorii de catre tumora. In continuare gasiti atasat un link unde se poate auzi cum suna wheezingul https://www.youtube.com/watch?v=Ik9PqfJi884 .
Alte manifestari:
-astenie
-scadere ponderala progresiva
-hipocratism digital
-durere toracica localizata;
-disfonie: bolnavului ii este greu sa rosteasca cuvinte sau emite sunete cu o tonalitate modificata
Tabloul clinic mai poate include su alte manifestri paraneoplazice:
-sindrom Cushing datorata hipersecretiei de ACTH;
-sindroame neurologice;
-hipecalcemie;
-tromboflebite migatorii
-acanthosis nigricans
- Analize pentru diagnostic
-Examenul radiologic care poate fi si normal daca tumora afecteaza doar pintenele traheal sau bronhia principala
-Tomografia computerizata. Poate arata cat de mult este estinsa tumora la pleura sau la alte structuri si evidentiaza si prezenta adenopatiilor
-PET-CT. Metoda noua , utila pentru determinarea ganglionilor limfatici sau a metastazelor.
-Bronhoscopia, permite biopsierea directa a tumorii si recoltarea de secretii bronsice. Este o metoda neagresiva.
-Biopsia prin aspiratie percutana transtoracica. Este realizata pentru tumorile periferice, sub control tomografic.
- Tratament
In general este descurajant, deoarece cancerul este descoperit tarziu, intr-o forma avansata, cand orice tratament nu mai poate avea rezultatele scontate.
Exista 3 tipuri de abordari:
- Tratamentul chirurgical
Este singurul tratament cu intentie curativa. Se practica LOBECTOMIA, care inseamna indepartarea tumorii, a lobului pulmonar unde era situata tumora si a ganglionilor hilari de aceeasi parte cu procesul neoplazic. In cazuri mai grave se apeleaza la PNEUMECTOMIE, adica indepartarea intregului plaman, insa in acest caz creste riscul de mortalitate operatorie.
Decizia de operatie se face in functie de:
-starea generala a pacientului;
-varsta( pacientii cu varsta mai mare de 70 de ani nu se opereaza datorita riscului chirurgical general)
-in functie de cat de extinsa este tumora;
-in functie de tipul de cancer(cancerul pulmonar cu celule mici nu se opereaza).
- Chimioterapia
Se folosesc combinatii de citostatice in cure de 5-7 zile, separate de pauze terapeutice de 4-6 saptamani.
Agentii chimioterapici utilzati sunt:
-sarurile de platina;
-pemetrexed,
-gemcitabina,
Taxani;
- Radioterapia
Este folosita ca tratament paleativ si mai rar ca tratament curativ.
Exista o serie de complicatii ale iradierii:
-greata, lipsa poftei de mancare, varsaturi;
-disfagie;
-tuse uscata;
-pneumonia de iradiere si fibroza pulmonara ( apar tardiv).
Camelia Lentoiu
Biografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cancer_pulmonar
http://anatomie.romedic.ro/plamanii
http://www.contraboli.ro/cancerul-bronhopulmonar-la-plamani-simptome-investigatii-diagnostic/
http://www.baicus.ro/ppt/Cancerul_bronhopulmonar.pdf
Pathology of the lungs 3rd ed Bryan Corrin , Andrew Nicholson.