Ce este cancerul
Cancerul reprezinta o clasa de boli caracterizata printr-o crestere necontrolata, haotica a numarului de celule intr-un anumit organ
Cancerul reprezinta o clasa de boli caracterizata printr-o crestere necontrolata, haotica a numarului de celule intr-un anumit organ
Cancerul poate determina aproape orice simptom. Acestea vor depinde în mare măsură de localizarea zonei canceroase, de dimensiunea sa
Ca şi în cazul celor sistemice, o serie de alte cauze poate sta la baza apariţiei acestora, însă este important
Metastazele sunt leziuni secundare la distanţă şi sunt reprezentate de apariţia unor tumori maligne în alte ţesuturi și organe decât
Diagnosticul stabileste prezenta cancerului si reprezintă elementul fundamental deoarece permite tratamentul şi evaluarea prognostică a pacienţilor, iar cu cat
Screeningul este o examinare inițială, aplicata „în masă”, care consta în efectuarea unui ansamblu de procedee și tehnici de